Pocăința adevărată ne ridică din adâncul păcatului și ne poartă pe culmile sfințeniei

Duminica a 5-a din Post

- a Cuvioasei Maria Egipteanca -

În predica rostită la sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala eparhială Preasfințitul Ioan Casian a făcut referire la sensul adevăratei postiri, recapitulând semnificațiile popasurilor spirituale pe drumul Postului Mare:

“Dumnezeu a dat porunca postirii înainte ca Adam să păcătuiască. Acesta nu este doar o consecință a faptului că am păcătuit și că ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Înfrânarea nu înseamnă doar o dietă, pe care ne-o recomandă și medicii, postul este o oportunitate, o schimbare a calității relație și timpului nostru personal de-a lungul anului și al vieții. Suntem la capătul unui parcurs ascetic, care a constat în mai multe popasuri duhovnicești.”

Mai departe, episcopul român al Canadei a vorbit despre semnificația Duminicii numită a Sfintei Maria Egipteanca, vorbind despre viața ei ca o culme și exemplu de sfințenie atinsă prin credință și puterea harului lui Hristos din Sfânta Împărtășanie:

“Duminica aceasta ne arată că orice om în lumea aceasta, oricât de păcătos ar fi, are șansa mântuirii. Biserica ne arată că sfârșitul acestui drum este sfințenia oferită de harul Lui Dumnezeu. Sf. Maria Egipteanca, de la condiția ei de femeie păcătoasă, printr-o convertire, de la acest abis al păcatului și întunericului ajunge pe culmile sfințeniei. Restaurarea noastră nu rezidă doar în puterea voinței noastre. Dumnezeu așteaptă de la noi dispoziție voluntară pentru a primi lumina care este harul Lui Dumnezeu. Sf. Maria Egipteanca se împărtășește la sfârșitul vieții ei. Ceea ce ne hrănește în parcursul acesta, ceea ce sfințește, curăță și întărește aceasta lucrare de creștere spirituală este Dumnezeu Însuși, Hristos în Sfânta Împărtășanie, nu efortul nostru. În Sfânta Împărtășanie este hrana Vieții veșnice.”

Mai departe, Preasfinția Sa a făcut referire la pericopa evanghelică citită, punând-o în legătură cu viața Sf. Maria Egipteana:

“Evanghelia de astăzi de la Sf. Ev. Marcu ne spune un lucru interesant. Iacob și Ioan avuseseră bucuria să audă cuvântul lui Dumnezeu pe muntele Taborului. Prin întrebarea adresată lui Hristos despre întâietate ei arată că nu au înțeleg cuvintele Lui. Mântuitorul le arată că nu voința lor omenească contează (‘voim să ne faci ceea ce cerem’), ci că locul fiecăruia este pregătit de Dumnezeu Tatăl în funcție de împlinirea lucrării care le-a fost încredințată (‘a ședea de-a dreapta și de-a stânga mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit’).

“Biserica o așează pe Sf. Maria Egipteanca ca exemplu al sfințeniei pentru întreaga Biserică. Oricine indiferent de viața pe care a avut-o, în necunoștință de cauză, nu este lipsit de posibilitatea sfințeniei și de Împărăția Lui Dumnezeu dacă se pocăiește. Aceasta vrea să ne spună exemplul St. Maria Egipteanca. Concluzia pericopei de astăzi este coerentă cu ceea ce Mântuitorul a vorbit mai devreme spunând care este criteriul prin care putem să devenim ucenici cinstiți ai Lui Dumnezeu: ‘cel care vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru.’ Aceasta este legea, rânduială ucenicilor lui Hristos, nu avem mai multe adevăruri sau rânduieli.  Există un singur Adevăr, o singură lege, care este valabilă și în lumea noastră și în lumea Lui Dumnezeu : legea dragostei care este veșnică.”

În încheiere, PS Ioan Casian a făcut referire la puterea credinței prin care toată viața omului se poate deschide harului lui Dumnezeu :

“Credința este lucru fundamental pentru noi oamenii. Trebuie să ținem mintea, inima și toată viața noastră deschise, pentru a primi această lucrare a harului, care să ne poarte mai departe către Împărăția lui Dumnezeu. Ce înseamnă credința? A deschide larg ferestrele și ușile pentru ca nu numai razele soarelui să pătrundă, ci și aerul, să putem respira aerul harului dumnezeiesc. Acesta ne va face să trăim cu adevărat.

Lucrul acesta l-a făcut sfânta Maria Egipteanca, ea care din această casă închisă, pervertită prin viața pe care a dus-o, deschide fereastra larg și nu i-a fost ușor. Timp de 47 de ani a luptat pentru a se despătimi. A deschide ferestrele, ușile pentru ca lumina să pătrundă nu este întotdeauna ușor. De multe ori, lumina ne orbește și ne e teamă, nu pentru că ea nu este bună, ci pentru că ochii noștri nu sunt obișnuiți cu ea, și pentru că am petrecut foarte puțin timp sau deloc în prezența ei. Trebuie să avem curaj prin credință să putem face lucrul acesta. În măsura în care vom avea curajul acesta, vom vedea și beneficiile: vom reînvia la viața cea adevărată, la viața normală care a fost dată omului prin vocație de Dumnezeu.”