The Romanian Orthodox Diocese of Canada
  • Română
  • English
  • Français
  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
  • Sunteți aici:  
  • Acasă /
  • Conferință a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pe tema Scării Sf. Ioan Scărarul


Conferință a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pe tema Scării Sf. Ioan Scărarul

Categorie: Headlines
Publicat: 13 Aprilie 2021

Conferință a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania

pe tema Scării Sf. Ioan Scărarul

 

În Duminica a 4-a din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la invitația PS Episcop Ioan Casian al Canadei și cu binecuvântarea PS Episcop Siluan al Italiei, a susținut online o conferință cu tema : Din furtuna lumii de astăzi la contemplarea iubirii dumnezeiești - pentru o asumare actuală a celor treizeci de trepte ale ‘Scării’ în contextul seriei Conferințelor Postului Mare – Prin ușile pocăinței spre bucuria învierii.

Pornind de la lucrarea Sf. Ioan Scărarul - Scara dumnezeiescului urcuș sau Scara Raiului, Preasfinția Sa a spus că în perioada celor șapte săptămâni ale Postului Mare suntem chemați la viața îngerească a monahilor, viață de ascultare și renunțare la cele trupești din proprie voință.

“Renunțăm la voia proprie, la posesiuni și avuții ca instincte posesive ale firii căzute.

În urcușul nostru spre Sânta Înviere, după Duminica Sfintei Cruci, suntem chemați la aprofundarea credinței ortodoxe prin trăirea ascetică ghidată de două popasuri duhovnicești sau două duminici ascetice : Duminica Sf. Ioan Scărarul și Duminica Sf. Maria Egipteanca.

Fiind călăuziți de slujbele Bisericii Ortodoxe din minunata carte a Triodului și de minunata lucrare a Sf. Ioan Scărarul, Preasfințitul Părinte Atanasie a subliniat că omul poate deveni o scară de virtuți în urcușul de pe pământ la cer.

Pe calea postului realizăm că nu poate să existe Biserică fără Cruce, Har și Lumina dumnezeiască, pe de o parte, nici credința fără dogmă, pentru că nu există Ortodoxie în afara Bisericii, precum nu putem înțelege creștinismul ortodox fără asceză.”

“Opera Sf. Ioan Scărarul, de timpuriu tradusă în multe limbi, îndrumă viața oricărui creștin către Împărăția Cerurilor. Slujitorii sfintelor altare și monahii sunt chemați să fie lumină pentru mireni. La baza lucrării Sf. Ioan Scărarul avem Sfânta Scriptură și Psalmii. Sf. Ioan Scărarul ne dă prin aceasta lucrare exemplul trăirii personale, îndreptându-ne mintea spre a deveni credincioși desăvârșiți scop al nostru al tuturor.”

În lupta cu păcatul PS Părinte Atanasie pune în antiteză două urcușuri, unul în duhul lumii (Turnul Babel), care e o ispită nu doar a generației de după Noe ci și din generație în generație, versus scara duhovnicească (Scara Raiului) a cărei loc nu este în exteriorul lumii ci în interiorul omului.

Din punct de vedere iconografic, Preasfinția Sa a indicat că urcușul duhovnicesc Îl are pe Hristos drept Cale și Ținta. Astfel ajungem să ne biruim pe noi înșine prin credință, cu nădejde ajungând la apropierea de Dumnezeu și văzând că dragostea este cea care le încununează pe toate.

În final, PS Părinte Atanasie de Bogdania a răspuns la întrebări, oferind remedii pe timp de post și a explicat ce înseamnă asumarea Scării pe timp de pandemie.

 

[consemnare Pr. Emanuel Ionuț Țencaliuc]

Adresa noastră

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei
2010 Boul. Marie, St-Hubert (Quebec) J4T 2B1
P: +1.450.812.1733, E: [email protected]

Resurse

  • Documente
  • Galerie Foto
  • Link-uri utile
  • Podcasts

© 2026 The Romanian Orthodox Diocese of Canada

  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
Go Top
Next › ‹ Previous