Din înțelepciunea Părinților

Avva Isidor Pelusiotul

(c. 360 – 440)

Zicea avva Isidor Pelusiotul, că viața fără de cuvânt mai mult folosește decât cuvântul fără viață. Căci viața și tăcând folosește, iar cuvântul și strigând supără. Dar dacă și cuvântul și viața se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia.[1] 

Avva Isidor ne învață importanța armonizării dintre cuvânt și faptă. Cuvântul este important când este în acord cu viața. El este parte din viață. Viața este o taină care prin existența ei manifestă taina omului și a lui Dumnezeu. Cuvântul trebuie să fie o reflectare a ei. Cuvântul sau Fiul lui Dumnezeu este chipul Tatălui revelat oamenilor și comunicând voința Lui pentru mântuirea noastră. La fel cuvântul omului trebuie să fie chipul vieții lui autentice și trebuie să comunice voința lui adevărată. Cuvântul trebuie să fie în conformitate cu viața cea adevărată.

Paradigma vieții și existenței omului este dumnezeiască. Omul pentru a fi om cu adevărat are nevoie de armonizarea vieții și cuvântului. Omul nu trebuie să uite că ființarea lui este reflectare chipului și asemănării lui Dumnezeu care i s-au dat de către El la creație. Modelul adevărat și autentic de existență a omului este conformitatea existenței și cuvântului. Avva Isidor reflectă spiritualitatea Părinților pustiului care erau atenți la acordul între cuvânt și faptă.

Zis-a iarăși că răutatea și de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, și pe unii de alții i-a dezbinat. Deci, de aceasta cu toată osârdia trebuie să fugim și să alergăm după fapta cea bună, care și la Dumnezeu ne aduce și pe unii cu alții ne unește. Iar a faptei celei bune și a filosofiei hotar este neprefacerea cea cu pricepere.[2]  

Fapta este un lucru important în viața creștinului. Căderea prin cuvânt o atrage pe cea prin faptă și are o dublă consecință: îndepărtarea omului de Dumnezeu și îndepărtarea lui de aproapele. Așa cum Hristos ne arată că ceea ce rezumă Legea și Proorocii sunt iubirea de Dumnezeu și aproapele, la fel putem spune că ceea ce nu este conform iubirii adevărate face pe om să se îndepărteze de Dumnezeu și de aproapele.

Omul îl are pe Dumnezeu și pe aproapele alături când împlinește fapte bune.  

_______

[1] Patericul. Ed. Reîntregirea: Alba-Iulia 2003, p 113

[2] Idem p 114